GAL Valea Ampoiului – Valea MureșuluiTradiții și amintiri
← Înapoi la comunități

ALBUMUL COMUNITĂȚII

Săsciori

Fire de tradiții și amintiri în teritoriul GAL Valea Ampoiului–Valea Mureșului

Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori

LOCUL ȘI POVESTEA LUI

Valea Frumoasei, tărâm de basm prin peisaje care își descoperă frumusețile urcând pe firul apei Sebeșului până la Obârșia Lotrului, Săsciorul se află poziționat la limita dintre munte și șes, denumirea actuală a localității fiind diminutivul cuvântului șes. Săsciorenii nu erau oameni bogați, aveau cel mult 2 ha de pământ arabil, dar erau harnici și își completau nevoile în gospodărie prin ocupații ca oieritul, creșterea animalelor, plutăritul, fiind cunoscuți ca meșteri cojocari, dulgheri, tâmplari, dogari, pictori.

Cea mai mare recunoaștere a meșteșugului local a fost olăritul utilitar. Vasele din lut de la Săsciori erau recunoscute pentru rezistența lor la temperaturi înalte, fiind vândute în toată Transilvania. Pentru a nu pierde legătura cu trecutul, expoziția muzeală din centrul comunei a reunit, prin grija și pasiunea pentru obiceiuri și tradiții a doamnei Maria Antonia Crețu, o comoară de obiecte salvate ce amintesc de viața și preocupările oamenilor din vremuri trecute.

VOCILE LOCULUI

Vocile comunității

Ascultă poveștile și glasurile comunității.
Apasă pe redare pentru a porni înregistrarea.

Povești și mărturii

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 01

Maria Antonia Crețu

„Pe Valea Frumoasei se plimbau adesea cei trei prieteni buni Lucian Blaga, I.A.Brătescu-Voinești și Mihail Sadoveanu. Întâlnirea lor era legată de vizitele la unul din frații lui Blaga care avea magazin în Săsciori. Oare știți că toți frații marelui poet purtau inițiala numelui de la satul natal Lancrăm – Longin, Lionel, Lelia. Frumusețile zonei l-au inspirat pe Lucian Blaga să scrie poezia Olarii dedicată săsciorenilor:

În văile sublimelor recolte
Nu este sat cu duhuri mai încete,
Dar nici alt sat în care să se ardă
Ulcioarele mai frumoase și mai zvelte,
Cu mijlocul de păcătoase sfinte fete.”

Un obicei legat de sărbătorile de iarnă la Săsciori se numește Butea și era o petrecere a tinerilor din comunitate. Se alegea un primar al tineretului care oferea găzduire și care colecta într-o bute (butoi) câte o găleată cu must adusă de cei dornici să participe la petrecerile de sărbători. La începutul postului Căciunului tinerii își angajau lăutari. Petrecerile începeau din seara de Căciun și continuau pănă după anul nou. Întâlnirile tineretului erau ocazii de bucurie. Atunci se cânta, se juca, se mâncau plăcinte, uscățele la noi se spune izmene întoarse aduse de fetele satului și se bea vinul fiert la comun.”

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 02

Meşterul Eugen Gavrila din Laz a primit titlul onorific de „Tezaur Uman Viu” în 2020 fiind recunoscut de comunitate ca un vrednic continuator al tradiției de sculptură în lemn a stâlpilor funerari și a crucilor din zona Văii Sebeșului.

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 03

Eugen Gavrilă

„Primul stâlp l-am făcut pe la 20 de ani, atunci când mi-a murit un frate înainte de a împlini 18 ani. De tânăr am fost pasionat de sculptura în lemn. M-am inspirat singur după stâlpii funerari și crucile vechi din satul meu și din satele vecine. De mult în zona noastră, nu se puneau cruci la mormântul bărbaților neînsurați, se puneau stâlpi – coloana vieții, având deasupra pasărea-suflet care semnifica tinerețea. Dacă la mormântul bărbaților neînsurați se pun stâlpi funerari, la mormântul femeilor se așază cruci din lemn frumos decorate cu motive geometrice.”

Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 04

Laz este locul în care întâlnești tradiția picturii icoanelor pe sticlă. Într-o lume tot mai digitalizată și plină de încercări Oana Fridrich, nepoata pictoriței Maria Poenariu se străduiește să ducă mai departe moștenirea familiei de iconari.

DIN MEMORIA LOCULUI · 05

Oana Fridrich

„Acolo în casa muzeu de la Laz îmi găsesc liniștea și inspirația. Da, în acel loc de poveste, în atelierul de pictură din Casa memorială Maria Poenariu, mă relaxez pentru că icoanele fac să se oprească timpul în loc. Eu pictez după modele lăsate de Maria Poenariu, cu aceeași îndârjire și aceeași atenție cu care lucra și mătușa mea. Pe lângă moștenirea meștesugului picturii pe sticlă, Maria Poenariu mi-a transmis și importanța recunoștinței pentru darul și harul picturii de icoane. Munca-i jumătate rugăciune, că înainte de a te apuca de pictat icoane, este nevoie de o stare de liniște sufletească și așezare în rugăciune, spunea Maria Poenariu.

Moștenirea picturii icoanelor pe sticlă a căzut greu pe umerii mei, pentru că mătușa își dorea sa fie mandră de mine de acolo de sus de unde mă veghează. Odată cu trecerea anilor, am pus bazele unui muzeu și a unui atelier de pictură icoane pe sticlă în casa unde a pictat și a trăit tot neamul Poenarilor din Laz. Acum spun cu mândrie că voi avea grijă ca meșteșugul picturii icoanelor pe sticlă pentru ca moștenirea familiei Poenariu să dăinuiască și să fie respectată în viitor.

Casa memorială Maria Poenariu Laz este deschisă pentru toți cei care doresc să descopere tainele picturii pe sticlă și frumusețea tradițiilor de pe Valea Sebeșului. Vizitatorii pot păși într-un spațiu încremenit în timp, unde icoanele luminoase, țesăturile minuțioase și obiectele personale ale pictorilor iconari spun povestea Școlii de la Laz. Eu consider că muzeul nu este doar o expoziție, ci o fereastră deschisă spre spiritul autentic românesc, păstrat cu sfințenie de generația din care fac parte și eu.”

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 06

Elena Bogdan

„La noi în sat mâncarea dulce erau buflele sau pancovele. Eu fac pancove la sărbători de când mă știu, pentru că lumea zice că sunt bune sau poate știu că le fac bine așa cum am învățat de la bunica care m-a crescut.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 07

Maria Antonia Crețu, cunoscătoare a tot ce înseamnă tradiție locală este o păstrătoare fidelă a mesajelor transmise prin viu grai cu prilejul diverselor evenimente din viața satului.

DIN MEMORIA LOCULUI · 08

Maria Antonia Crețu

„La plecarea în armată a tinerilor, viitorul soldat își lua cufărul de lemn, adică valiza, iar familia și prietenii îl petreceau cu un cântec de cătănie:

Eu mă duc mândră, mă duc
La armată nu la plug

Când era ca să-mi petrecDa' mi-o venit ordin să plecOrdin de la-mpărăție șalai lai laSă mă ducă-n cătănie șalai lai la

Strânge-mă mândră pe brațeDa' mă sărută cu dulceațăCă pe mâine-n ceasul zece șalai lai laÎi veni și mi-i petrece șalai lai la

Și-a venit și maicuțaDa' să mă petreacă și eaAuzi mândro trenul vine șalai lai laPlânge inimioara-n mine șalai lai la

Auzi mîndro ori n-auziDa' ori ți-e lene să-mi răspunziAuzi mândro – toba bate șalai lai laRămâneți cu sănătate șalai lai laCă-i poruncă-mpărăteascăTrebe să se implinească!”

Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 09

Maria Cândea

„Înturnatul este o mâncare specifică satelor pastorale de pe Valea Sebeșului și se prepară din smântână, caș, pâine și sare. Se pune smântâna dulce la fiert, cu puțină sare. După ce începe să fiarbă, se adaugă bucățelele de pâine uscată sau mai veche. Se ia de pe foc și se adaugă cașcavalul maturat tăiat în bucăți mici. Se amestecă până se încorporează și se servește cald.”

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 10

Maria Pop

„Astăzi nu mai țăs prea mult, dar știu că atunci când o făceam din războiul meu ieșeau cearșafuri, prosoape, cămăși de lucru țăsute din bumbac și cânepă. Multă muncă era la făcutul cioarecilor, adică pantaloni din lână care se purtau de bărbați iarna. Cioarecii se țăseau la război apoi erau bătuți la piuă. Îmi aduc aminte că de mult tare se țăseau pe la noi straie faine, straie care erau plapuma țăranului. Straiele se spălau vara la vâltoare și după aia erau bătute la piuă. Eu cred că cele mai frumoase țăsături care se făceau pe la noi și nu se făceau prea ușor, sunt covoarele țăsute în dește cu năvădeală.”

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 11

Dorica Oancea

„Eu cânt de când mă știu și îmi place să scriu poezii. Îmi face mare place să cânt despre șezătorile de altădată pentru că ele spun povești despre o lume în care oamenii împărțeau munca, timpul și bucuriile împreuna. Cu mult dor după vremea copilăriei vă voi cânta o melodie care amintește de șezătorile de odinioară.”

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 12

Zaharie Suciu

„Astăzi am puține oi în îngrijire, dar îmi amintesc de vremea când eram copil și urcam mioarelor la munte. Acolo era viața noastră unde hrăneam animalele, legam prietenii și ascultam cântece și povești. Cât era vara de lungă și însoțeam turma la pășunat, am învățat să cânt la fluier. Eu cântam, ele mă ascultau și așa am prins drag de fluier și doinit. Astăzi mai cânt pe la sărbători cântece ciobănești și doine și văd că oamenii se bucură pentru că le aduc aminte de vremea trecută.”

Din albumul Săsciori

DIN MEMORIA LOCULUI · 13

Maria Maniu

“ Săsciori-Satul mamei mele

Mereu promit că mă întorc la tine
Dar mă întorc mai des decât promit
Și de-aș sta mai mult atunci când vin
E…că în satul mamei mele am venit.
Ca un copil întind palma spre zare
Și simt sub degete contur de dealuri
Cu vii pe dealuri, meri, pruni și păduri
Care umerii îți înfășoară în calde șaluri.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 14

„Noi suntem surori gemene și facem parte dintr-un un grup vocal și împreuna cu feciorii de aici am învățat de la moșu și de la buna cum se ciuia la ospăț:

feciorii Cât îi țara și Ardealul
Nu-i fecior ca ardeleanul,
fetele Cât îi soarele de sus
Fete ca la Săsciori îs
Harnice și frumușele
Mor feciorii după ele.
feciorii De murit noi n-om muri
Dar mai mult noi vom iubi.”
Luana și Izabela Suciu, Daniel Drăgici și Mario Dreghiciu

Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori
Din albumul Săsciori

DESCOPERĂ MAI DEPARTE

Fiecare comunitate are un fir al ei.

Explorează toate albumele →