Almașu Mare

Povești și mărturii

DIN MEMORIA LOCULUI · 01

Mariana Câmpean

„Traista este un obiect care se poartă la biserică, la câmp sau oriunde ai ceva de cărat. Eu am învățat de la mama să cos pe traistă și o fac cu multă plăcere când văd că la sfârșit apare un câmp cu flori de toate culorile. Când iau o traista în mână sunt mândră de realizarea ei, știu că acolo apar dealurile noastre înflorite, culorile pline de speranță și mai știu că ea este un simbol moțesc.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 02

Ana Novăcean

„Pentru că la noi iernile sunt lungi și grele oamenii poartă ciorapi din lână groasă. Uneori și vara este nevoie de ei. Mama m-a învățat să împletesc ciorapi încă de când eram copilă așa încât și astăzi mai împletesc ciorapi de lână pentru că la noi toată familia îi poartă, de la mic la mare.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 03

Sorin Nicula

„Am învățat să cânt la saxofon de la mentorul meu Horia Tanislav care a învățat mulți tineri iubitori de folclor să cânte la clarinet sau saxofon, așa ca mine. Cânt de 8 ani într-o formație la Orăștie, dar de câte ori am ocazia mă întorc cu multă plăcere în comunitatea natală. Aici la Almașu nu este un spectacol în fața unor necunoscuți, este întoarcerea la anii copilăriei, la momentele de bucurie când am descoperit muzica și obiceiurile de pe la noi. Această întoarcere acasă îmi dă un sentiment de recunoștință față de locului din care îmi trag rădăcinile.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 04

Mariana Câmpean

„Sunt amatoare în ale cântatului, dar îmi face plăcere să o fac pentru că îmi place muzica, pentru că prin ea pot păstra amintirea celor de la care am învățat să cânt, pentru că prin cântec îi bucur pe ceilalți, pentru că muzica apropie oamenii, pentru că îmi bucură sufletul și cred că și pentru multe alte motive…

DIN MEMORIA LOCULUI · 05

Mariana Petronela Borza

„Sunt învățătoare, dar asta nu mă împiedică să meșteșugesc, să tricotez pentru familie sfetere, bluze și fulare. Este o muncă migăloasă, dar știu că pe vremuri oamenii își făceau multe lucruri în gospodărie, se bucurau de munca lor, pentru că viața era simplă dar aducătoare de bucurii și satisfacții că au realizat totul cu propriile forțe. Munca asta îmi aduce aminte de copilăria în care mama ne înfrumuseța viața cu lucrurile tricotate.

În calitate de educator m-am preocupat de promovarea tradițiilor, am organizat vizite la case muzeu, case care mai păstrează obiecte și întrețin gospodării țărănești. Îmi amintesc că în aceste vizite copiii au văzut obiecte care astăzi nu se mai folosesc (război de țesut, furcă, lampă de petrol) și erau curioși cu se foloseau. Le-am promis că astfel de experiențe se vor mai repeta. Am fost aici la Almașu într-o excursie tematică ,,Pe drumul lânii” și ei au fost foarte încântați.

Pentru mine educația se face din cărți și de la catedră, dar pentru copii este importantă și cunoașterea practică a modului de viață al bunicilor și străbunicilor lor și din acest motiv voi continua activitatea de promovare a tradițiilor locale.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 06

Maria Medrea

„Îmi place să țăs la război. Astăzi nu prea mai țăs lipideie, dar încă mai țăs pentru că îmi place să o fac și pentru că la noi se mai poartă la sărbători traistele cusute cu flori mari și colorate. Nu este o muncă ușoară și durează ceva timp până traista poate fi purtată. Trebuie să stai bine să o găți într-o săptămână și numa la cusut, nu și la țăsut.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 07

Viorica Lupu

„Eu am țesut pe vremuri și mai am și acum lipideie (pături/ țoale) țesute în două ițe năvădit în droate și în patru ițe cu fir tăiat. La țesut se folosea pe vremuri numai lână vopsită în casă din ierburi. Astăzi nu prea se mai țes lipideie, dar eu le grijesc pe cele mai frumoase să vadă cei mai tineri ce lucruri frumoase se făceau altădată.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 08

Maria Medrea

„În tinerețea, îmi aduc bine aminte că și eu participam, sfârșitul secerișului grâului era o mare sărbătoare. După recoltat alaiul celor care au participat la secerat se întorceau în sat. Aveau în frunte o fată tânără care purta piana, adică cununa grâului împletită din ultimele spice rămase pe pământ. La intrarea în sat, alaiul era întâmpinat de flăcăi care aruncau cu gălețile de apă pe fata cu piana și strigau Foaie verde de alună hai cu apa la cunună/Cine nu udă piana, spargăi-se donița. Alaiul se oprea la casa gazdei pentru care a fost făcută claca și aici erau se serveau plăcinte și băutură, uneori se încingea jocul. ”

DIN MEMORIA LOCULUI · 09

Florin Marc

„Noi avem în gospodărie animale, vaci și porci, așa că mâncarea gătită la noi are gust și este sănătoasă. Noi facem mâncarea din produse proaspete și poate de aceia cei care vin la noi în casă se bucură, sunt mulțumiți și mai vin și altădată. Pe musafiri îi primim la început cu vinars, după aia cu sarmale făcute ca la munte, adică cu multă carne și fierte încet, încet. La urmă ce servesc plăcinte făcute pe lespede sau vărzare umplute cu brânză, cartofi, varză sau ce ai în gospodărie. Vărzarele se fac în cuptor.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 10

Eliza Petruș

„Pentru zilele de sărbătoare sunt pregătite fețe de masă țesute în război în patru ițe năvădită, pe margine se pune dantelă sau ciucuri. Culoarea folosiră la țesut este în funcție de ocazia în care se folosesc fețele de masă, la zile de sărbătoare culorile sunt roșu sau albastru, la înmormântări culoarea este negru.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 11

Ioana Marc

„Lumea se întreabă dacă mai pot să cos la vârsta mea. De când mă știu am cusut așa ca pe la noi, flori pe traistă și modele de pe-aici pe ii. Îmi place să fac asta și atâta timp cât voi mai vederea am să cos, să știu că rămâne ceva după mine.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 12

Viorica Lupu

„Aşa arată o masă de primire a neamurilor în casele de pe la noi, cu bucate facute în casă şi udate cu vinars. Astăzi am pus pe masă pâine bătută, coaptă pe vatră, slănină cu boia și ceapă verde, jumări, caș de oaie, vărzar cu lobodă, plăcinte pe lespede bătrânești, miere de prune, acum se zice dulceață, dar asta este făcută în încet în căldare și fără zahăr. Am făcut aici și un colac care se face de Crăciun. Colacul se face cu gaură la mijloc, este dat călușarilor la colinde și se adună pe o bâtă. Atunci când termină de colindat băieții și fetele încing o sărbătoare cu masa plină de colaci și pecie (șuncă afumată), cu cânterce și jocuri.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 13

Sabin Onc

„Dacă este să vorbim despre tradiții pot mărturisi că toată viața mea am fost preocupat de păstrarea moștenirii locale și asta dacă este să amintesc de susținerea ansamblului de călușari din comună, mai ales din Cib şi Glod, de organizarea unor evenimente culturale judeţene, naţionale şi internaţionale sau ceva mai personal de îngrijirea și menținerea casei mele în forma pe care am moștenit-o. Sunt a 5-a generație care o mai folosește, casa fiind construită la 1857, astăzi fiind cea mai veche casă din Cib. Mă bucur că am reușit să refac acoperișul cu paie, așa după cu era odată și asta cred că îi dă puterea de a transmite istoricul și specificul locuirii în zona Munților Apuseni.

Aș dori să apreciez Monografia CIB-Povestea unui sat, o prezentare epico-lirică realizată de consătenii mei, profesorii Beniamin Crainic și Nicolae Crainic care s-au străduit să prezinte istoria unei comunități care astăzi numără puțin peste 200 de locuitori. Așa cum spun autorii este o scriere amplă ,,între vis și realitate, între fragil și realitate” și care aduce într-o proză rimată povești, biografii, mărturii ale vieții oamenilor de alădată. Pentru mine faptul că am putut contribui la documentare a reprezentat o onoare și o responsabilitate, de aceea îmi doresc ca ceea ce a fost odinioară firesc în viața comunității să nu devină uitare, ci memorie și reper pentru generațiile viitoare.”

DIN MEMORIA LOCULUI · 14

Aron Zaharie

„Muzeul Comoara Apusenilor din Almașu Mare nu ar exista fără Omul Tezaur care este Achim Emilian, cel care a transformat o pasiune personală într-o adevărată misiune de salvare, pentru că fiecare piesă recuperată din casele și gospodăriile oamenilor înseamnă, de fapt, o filă salvată din istoria locală. Prin răbdare, perseverență și dragoste pentru lumea satului, colecționarul nostru a reușit să adune obiecte reprezentative pentru cele mai diverse domenii ale vieții rurale: minerit, agricultură, creșterea animalelor, gospodărie, țesut și cusut, prelucrarea lemnului, meșteșuguri, port popular, obiceiuri și ocupații tradiționale din zona noastră.

Meritul său este cu atât mai mare cu cât muzeul creat de el este astăzi un patrimoniu accesibil comunității, iar el un veritabil mesager al trecutului către generațiile de astăzi. Omului Tezaur Achim Emilian se cuvine să-i transmitem respectul, recunoștința și admirația pentru generozitatea de a-și oferi pasiunea personală ca dar pentru întreaga comunitate.”