Povești și mărturii
DIN MEMORIA LOCULUI · 01
Ana Avrămuț – Nuța
„Cum am ajuns să am muzeul meu? Eu așa numesc cele două încăperi pe care le-am amenajat cu tot felul de obiecte vechi din gospodărie. În urmă cu ceva timp fata mea a zis mamă hai să schimbăm și noi lucrurile de prin casă, nu vezi că astea sunt vechi și nu se mai poartă?. Mi-a fost greu să le arunc și îmi părea rău să renunț la ele, dar le-am scos în curte fără să știu ce voi face.
Poarta curții fiind deschisă a trecut pe aici un domn, a intrat și mi-a spus că ar fi păcat să le dau foc și mi-a propus să le pun în camerele goale din curte. Așa le-am salvat și lumea zice că este muzeu privat, dar eu știu că este locul unde am adunat lucruri vechi pentru unii, dar care au fost lucrate cu trudă de mama și bunica. Or fi ele vechi și demodate, dar cred că ele spun multe despre munca și viața celor dinaintea mea.
Cu multe din obiectele de aici eu particip la evenimentele folclorice care se organizează la noi sau în alte locuri.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 02
Ana Avrămuț
„Io cred că acum viața este mai ușoară pentru femei. Io îmi amintesc că în casă eram 7 persoane, și mama făcea de toate în gospodărie. O treabă lungă și grea era lucrul la pregătit lâna pentru țesut. Am fost peste tot și am făcut de toate, de la tunsul oilor, la scărmănat, la făcut caiere, țesut, da cel mai greu era la spălat cu mâna cu sodă. Desagii mi-or fost pretini, dar și dușmani. Cu ei căram de mâncare la cosașii de pe hotare. Pentru că trebuia să avem ce mânca mergeam cu desagii în spate, cu căruța sau uneori pe jos să mai vindem bucate din gospodărie pe la târgurile de prin vecini. Erau grei și îi mai lăsam jos când obosam pentru că îmi aminteam de ce zicea mama oaia care nu-și poate duce lâna să o mănânce lupul.
DIN MEMORIA LOCULUI · 03
Ana Avrămuț-Nuța
„Pe vremea când se făceau clăci, eu știu de la mama mea că cea mai frumoasă clacă se făcea de Sfântul Ilie când două, trei familii se înțelegeau pentru lucrările de la câmp, femeile mergeau la seceră la grâu și bărbații la coasă la fân. Femeile pentru care se făcea claca se înțelegeau și una făcea un cuptor de pâine și plăcinte cu mere sau varză și cealaltă tăia un berbecuț sau un noaten și făcea o tocană.
La amiază pe când se găta lucrul la câmp se adunau cu toții la una din familiile pentru care se făcea claca și sărbătoreau cu mâncare și băutură. Pentru că mie îmi plac multe obiceiurile vechi despre care am auzit de la mama mea, am discutat cu câțiva consăteni să organizăm ca pe vremuri de Sfântul Ilie o sărbătoare a clăcii în Gura Cuțului pe Valea Vințului unde pe vremuri era școala primară.
Vom face curățenie în curtea școlii, vom amenaja locul cu snopi aduși de pe câmp, vom face cununa de grâu și bineînțeles plăcinte de tot felul. Pe lângă noi bătrânii vom invita și tineri care sperăm să se bucure de poveștile noastre, să afle cum se ajutau vecinii între ei și să ne sprijine să ducem mai departe frumoasele obiceiuri ale bunicilor lor.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 04
Ana Avrămuț
„Și eu una am prins vremea când secerișul se făcea cu clacă. Prima dată se secera grâu de toamnă și după aia se făcea secerișul cu grâul de primăvară. Vara era cel mai fain. La clacă se înțelegeau câteva vecine, vreo 7 până la 10 persoane, plecau de dimineață la seceriș, își luau coasele și coseau până spre sară. Când gătau de secerat se întorceau la casa ăleia pentru care se făcea claca, în fața alaiului era ai mai tânără femeie sau o fată care duceau cununa de spice. La casa familiei gazdă se petrecea până târziu în noapte cu mâncare și muzică cântată de un ceteraș.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 05
Leontina Furdui
„M-am născut în satul Inuri, nu mai trăiesc astăzi acolo, dar am amintiri frumoase din vremea când eram copii și eram fără griji. Ceea ce am învățat de copilă, mi-a rămas în minte legătura cu bunica mea, poate de aceea mai practic și astăzi croșetatul cu andrele a ciorapilor. Poate cea mai frumoasă amintire a copilăriei este bucuria pe care o aveam atunci când mergeam să bem apă de la fântâna lui Gheorean. Pentru că îmi aduce aminte de acele vremuri fără griji, am învățat o poezie care se potrivește cu setea și bucuriile copilăriei: Fă-mă, Doamne, iar, micuță,/Să alerg prin sat desculță./ Prin țărâna verii, fină,/Să beau apă din fântână./Că mi-e dor de apa bună,/Rece, scoasă din fântână./Și de drumul de pământ,/Pe unde am petrecut.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 06
Monica Borcea-Ivanov
„Amintirile copilăriei mele sunt legate de măreața construcție a Castelului Martinuzzi, care pe vremea aceea mai era în picioare, se intra pe o poartă mare, avea încăperi înalte și se trecea din una în alta. Acolo în prima încăpere locuia alături de capra ei Ononeni, îmi aduc bine aminte că și eu mergeam cu mâncare la ea. Acolo la castel ne jucam noi copiii de-a v-ați ascunselea, alergam din cameră în cameră sau patinam iarna pe lacul înghețat. Astăzi după ce am aflat mai multe despre istoria și legendele Castelului Martinuzzi trag nădejdea că odată și odată ruinele vor putea fi reabilitate într-o formă care să poată aminti turistului de trecutul acestor locuri.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 07
Florea Bora
„Atunci când comuna Vințu de Jos participă la evenimente locale eu pregătesc bucatele cu tot ce se găsește în grădină și gospodărie. Vreau să vă spun că de fiecare dată cei ce le degustă sunt mulțumiți pentru că gustul, mirosul le aduce aminte de copilărie sau de bunici. Vă dau aici două rețete:
Ciorbă de salată
Ingrediente: salată verde, iaurt, mărar, sare, smântână, untură, ouă
Preparare: Salata tăiată se înăbușește ușor în untură, apoi se adaugă apă și sare. La final se drege cu ouă bătute cu iaurt sau smântână, iar deasupra se pune mărar tocat.
Păpălușcă cu cârnaț și bulion
Ingrediente: cârnaț, ulei, făină albă, bulion, usturoi, sare, piper
Preparare: În oala cu ulei se sune o papă din făină și bulion, se pun bucățile de cârnați, se pune usturoiul tăiat și se lasă la fiert până se îngroașă.
DIN MEMORIA LOCULUI · 08
Monica Borcea-Ivanov
„Familia bunicilor mei este un exemplu de conviețuire interetnică armonioasă. La începutul secolului trecut bunicul meu bulgar de origine venea în România cu zarzavaturi de vânzare și pentru că pe vremea aceea în Ardeal se vorbea ungurește a învățat și el limba. Nu știu prin ce împrejurări a întâlnit-o pe bunica, o săsoaică din Reghin, venită aici la Vinț și ea vorbitoare a limbii maghiare, așa încât limba maghiară a devenit limba de comunicare între soți.
Toată viața lor s-a derulat în jurul grădinii de legume și a creșterii celor cinci copii, trei băieți și două fete, limbile care se vorbeau în casa fiind maghiara, bulgara, germana și româna. Băieţii învățaseră să cânte după ureche. Cel mare primise o vioara, dar pentru că nu i-a plăcut instrumentul l-a cedat tatălui meu, iar el a început să cânte la acordeon.
Cel mai mic dintre frați cânta la benjon (un fel de mandolină) așa că le-a fost ușor să alcătuiască un grup. Au mai luat în formație un toboșar local, au exersat mult și au început să cânte la petreceri în familie, au devenit cunoscuți și cu timpul bulgarii, așa erau cunoscuți, erau invitați la toate nunțile și petrecerile locale.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 09
Cristian Albu
„Ansamblul artistic „Vințana” din Vințu de Jos este un ansamblu folcloric local cu profil cultural‑tradițional, fondat în anul 2009, sub conducerea lui Eneșel Albu. Astăzi ansamblul are în componență trei generații de călușari și un repertoriu de aproximativ 12 suite de dansuri populare, reprezentând portul și tradițiile zonei Vințului. Ansamblul include orchestre populare, solişti vocali și dansatori și are un repertoriu divers ce include suite tradiționale din mai multe zone ale României.
De-a lungul timpului ansamblul a participat la evenimente locale și internaționale câștigând aprecierea publicului precum și numeroase premii. Sunt convins că cea mai mare plăcere a membrilor ansamblului este atunci când sunt prezenți în fața consătenilor la Ziua comunei Vințu de Jos, eveniment ce are loc anual pe 15 august. După pensionarea tatălui meu eu am preluat coordonarea ansamblului ceea ce presupune predarea pașilor de dans, preocuparea de păstrare a autenticității specificului local, încurajarea participării tinerilor, colaborarea cu interpreții și instituțiile culturale, susținerea repetițiilor, organizarea și participarea la spectacole și multe alte activități prin care se promovează comunitatea.
Continuând activitatea înaintașului meu, eu am o datorie și o mare responsabilitate pentru că la moștenirea valoroasă pe care am primit-o, eu ca verigă intermediară, va trebui să transmit mai departe tot ce s-a construit de-a lungul anilor.”




















