ALBUMUL COMUNITĂȚII
Săliștea
Fire de tradiții și amintiri în teritoriul GAL Valea Ampoiului–Valea Mureșului
LOCUL ȘI POVESTEA LUI
Poate că geografic comuna Săliștea pare un loc izolat în care viața curge lin și oamenii parcă trăiesc într-o armonie firească cu natura. Așezat între dealuri și înconjurat de verdele pădurilor și galbenul holdelor, satul își păstrează în liniștea lui trecutul încărcat de valori care au depășit timpul. Încă de la intrare pe teritoriul comunal te întâmpină urmele milenare de locuire, iar mai apoi poți descoperii gospodării aranjate, rodul hărniciei unor oameni puși pe fapte mari.
Săliștea înseamnă astăzi istorie, credință, cultură, tradiție și folclor. Dacă ai ocazia să întâlnești pe cei care mai poartă în suflet amintirile și respectul pentru trecut vei afla că satul izolat geografic este un sat viu, un tezaur de valori istorice, umane prin oameni de seamă care au purtat în sufletul și mintea lor chipul satului, de tineri iubitori și păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor locale.
Aici satul viu înseamnă identitatea locului, bucurie simplă, autenticitate și durabilitate, mândrie și prețuire pentru înaintași. Tot aici se potrivesc foarte bine cuvintele poetului Lucian Blaga care spunea că ,,veșnicia s-a născut la sat”.
VOCILE LOCULUI
Vocile comunității
Ascultă poveștile și glasurile comunității.
Apasă pe redare pentru a porni înregistrarea.
Povești și mărturii
DIN MEMORIA LOCULUI · 01
Ionel Bozeșan
„În urmă cu peste 20 de ani am scris cartea ,,Comuna Săliștea pe coordonatele istoriei și culturii” în care am vrut să descriu satul viu făcut de oameni harnici, gospodari, frumoși la suflet și înțelepți, dar și bogata ei istorie de fapte și vestigii istorice. Mi-a făcut plăcere să adun în ea munca, obiceiurile și tradițiile oamenilor și speranțele locuitorilor din Săliștea.
Cu foarte mulți ani în urmă denumirea comunei noastre era Archișul Românesc, denumire care derivă de la locuitorii comunei care au fost arcași în bătălia de la Câmpul pâinii a lui Paul Chinezul, apoi a fost Cioara și din 1965 a devenit Săliștea.
Poziția geografică a satului Tărtăria, în apropierea râului Mureș, poate explica denumirea veche de BADTABIRA care înseamnă ,,Orașul de la poarta de acces a celui care vorbește și trăiește în casa de lângă apă și ar reprezenta după părerea lui Constantin N. Bărbulescu cea mai veche reședință regală atestată din lume. Legat de denumirea veche este presupunerea că pe malul râului Mureș, pe care se transportau mărfuri, exista un mic port. În susținerea acestei teorii este și descoperirea în anul 1961 a celor trei tăblițelor de lut datate în jurul anului 5.500 î.H. și pe care sunt gravate pictograme ce sunt considerate primele scrieri din istoria omenirii.
Tot în zona Tărtăria a fost descoperit în anul 1820 un tezaur geto-dacic de argint. Originalul se află în prezent la Muzeul de antichități de la Viena, iar o copie a lui la muzeul din Cluj-Napoca. Tot în acest domeniu al descoperirilor arheologice mai recente (la construcția autostrăzii) sunt și podoabele și obiectele de bronz și fier care sunt cercetate la Muzeul de Istorie de la București.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 02
Liviu Ilie
„În calitate de părinte spiritual în localitatea Săliștea socotesc că dintotdeauna biserica a fost alături de nevoile oamenilor, nu a stat deoparte și a fost alături de oameni în toate momentele vieții. Pentru că biserica are și un caracter social susținem ca tradițiile și obiceiurile să fie susținute în biserică alături de oameni, de Crăciun-Colindele, de Paști-aducerea pâinii și vinului. Expoziția etnografică de la Tărtăria are expuse elemente bisericești -cruci, care să amintească generațiilor viitoare cum trăiau oamenii altădată.
Înainte mergătorii noștri ne fac cinste, aici fac referire la călugărul Sofronie și părintele Constantin Oancea, și asta ne obligă să fim între oameni pentru a duce mai departe misiunea lor ce dăinuie peste veacuri. Călugărul Sofronie a fost un luptător pentru drepturile credincioșilor români, iar părintele Constantin Oancea a fost un vizionar al vremurilor sale. Pe lângă construcția bisericii de la Săliștea mai are meritul de a fi inițiat lucrări importante pentru comună – școala cu două etaje, o bancă comercială și un oficiu poștal.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 03
Iulian Roșu
„La repartizarea mea în învățământ la Săliștea în anul 1958 nu era activitate culturală. După această dată din preocuparea unor intelectuali din localitate a început readucerea unor obiceiuri locale așa cum a fost cel al dansului călușarul. Domnul învățător Ionel Bozeșan a fost instructor cultural și este cel care a reînviat acest obicei. În perioada anilor 1960 activitățile culturale au fost numeroase, de la formație instrumentală și de dansuri, echipă de fluierași la brigadă artistică, activitățile fiind susținute cu entuziasm și multă plăcere de către medici, profesori, tehnicieni, țărani.
Formația de călușari de la vremea aceea a participat la numeroase concursuri în țară și străinătate, fiind invitată la emisiunile folclorice de la Televiziunea Română. Mă bucur de faptul că astăzi activitățile culturale de păstrare a tradițiilor folclorice din comună sunt revigorate de domnul Cosmin Sima.
Mi-a plăcut să descopăr, să studiez și să mă implic în activitățile culturale din localitate. Pentru că l-am cunoscut personal pe David Prodan și i-am cunosc durerea pricinuită de necunoaștere a locului de mormânt a mamei sale, am decis să întreprind demersuri pentru reabilitarea mormântului preotesei Oancea, o persoană foarte apropiată de viața comunității din Săliștea. Preotul Oancea este înmormântat la Mănăstirea Afteia în fața paraclisului construit de el după ce biserica a fost incendiată. Tot el este cel care a dat în folosință biserica din Săliștea în anul 1908.
Comuna noastră are multe de spus despre istoria locală și oamenii săi care au prețuit din totdeauna pe înaintații lor. Aș vrea să amintesc de Crucea de pe Dealul Butoiului care este un monument comemorativ amplasat în vârful dealului, construit în anul 1930 și reconstruit în anul 2002, în memoria foștilor iobagi pedepsiți de baronii locului, Barcsay și Gluk.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 04
Cosmin Sima
„Eu cânt de 35 de ani la instrumente de suflat și cred că experiența mea de interpret de muzică populară mă ajută în munca de promovare și conservare a culturii tradiționale în cadrul Ansamblului ,,Călin Julescu” din Săliștea. Am preluat ansamblul în urmă cu 4 ani și de la 7 copii când erau la început astăzi ansamblul are 50 de membri, tineri talentați cu vârste cuprinse între 5 și 27 ani.
Activitatea ansamblului se desfășoară pe secțiuni precum dansuri populare, interpretare vocală și muzică instrumentală. Membrii ansamblului se întâlnesc săptămânal la repetiții pentru a putea asigura sincronizarea membrilor, ridicarea nivelului de interpretare precum și îndeplinirea altor condiții necesare asigurării unei bune reprezentări în fața publicului.
Pentru a putea sprijini activitatea ansamblului și pentru a promovarea activității noastre am inițiat de curând Asociația Cultură, Tradiții și Istorie Valea Archișului, denumire care să înglobeze în ea tot ceea ce este important pentru comunitatea noastră.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 05
Ionel Bozeșan
„În fiecare etapă a istoriei locuitorii comunei au fost agricultori, oameni harnici, luptători, iar urmașii lor au devenit muncitori pricepuți care s-au remarcat la locurile de muncă de la Uzina Mecanică Cugir și la CFR.
Aș vrea să remarc preocuparea înaintașilor mei, pe unii dintre ei i-am cunoscut -Pădurean Traian, Simu Rafila, Stan Aurelia – oameni care au contribuit la îmbunătățirea stării culturale a comunității. Fiecare și-a adus aportul la viața spirituală fiind preocupați de educarea tinerei generații. Din rândul locuitori comunei au ieșit oameni pregătiți care au devenit renumiți în domeniile lor de activitate – ingineri, profesori, meseriași, oameni de cultură.
Nu multe comunități se pot mândri cu un academician – David Prodan, un ministru al educației – Mircea Miclea, un solist de operă – tenorul Emil Gherman, personalități care mai păstrează și astăzi aura de autenticitate și creativitate a oamenilor de pe aceste meleaguri. La aceștia se adaugă alți numeroși intelectuali erudiți care s-au plămădit din dragostea și respectul pentru munca bine făcută.
În categoria personalităților locale trebuie remarcat meritul călugărului Sofronie de la Cioara care a mobilizat populația și a inițiat revolta religioasă a credincioșilor ortodocși.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 06
Raveca Văidean
„Eu sunt strănepoata lui Molodeț Maftei a lui Ion, cel care a descoperit tezaurul de argint, aici la Tărtăria. Atunci când eram copilă ascultam și eu poveștile bătrânilor de pe la șezători. Îmi plăcea să stau și eu acolo. Știu că iarna se făceau plăcinte împăturite, reteșe le zice. Eu îmi amintesc de la bunica cum le făcea ea. Se frământă un aluat din făină, ulei, drojdie, apă, acum se mai pune și apă minerală. Aluatul se frământă bine, se întinde cu sucitorul și se împătură de 2 ori. Se mai întinde o dată și apoi se taie pătrate ceva mai mari și la mijloc se crestează. Se coc în ulei încins și se servesc calde cu smântână, brânză sau dulceață.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 07
Mirela Jurj
„De pe vremea copilăriei știam că movilele din zona terenului de golf de la Pinu erau grămezi de pământ rămas de pe vremea când acolo băieșii spălau aurul aluvionar. După ce nu s-au mai extras aurul, vechii băieși s-au retras din zona Pianului pe la Pădeni spre Săliștea și au înființat o colonie nouă La Băieși și care astăzi se numește Săliștea Deal. Aici vechii băieși s-au apucat de făcut împletituri, coșuri, mături și mai fac și astăzi. Eram copil și țin minte că la bunica mea locuia un geolog venit de la București care venise să prospecteze terenul și concluzia a fost că nu mai este eficientă exploatarea aurului.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 08
Virgil Jurj
„Chiar dacă astăzi nu mai locuiesc la Tărtăria, sufletul meu mai trăiește nostalgic acolo. Poate de asta mai scriu poezii, port costumul popular la evenimente sau cânt vocal și la acordeon.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 09
Mi-e dor de satul în care m-am născut
Din care am plecat în tinerețe
De locul ce îl port în suflet și în gând
Și-acum când am ajuns la bătrânețe.
Mi-e dor și de pădurile-nverzite
De pita mamei ce-o cocea pe vatră
Mi-e atât de dor să pot umbla desculț
Pe drumul vechi, să calc pe pulbere și piatră.
Mi-e dor de prietenii copilăriei mele
Mi-e dor de toate ulițele de prin sat
De Doba, de Archiș, de Mureș, de Păraie
De verile când ne duceam cu toții la scăldat.
Mi-e dor de satu-n care m-am născut
Biserica și școala-n care-am învățat
De cei care-au plecat în altă lume
Mi-e dor de tărtărenii mei din sat.
Doamne am o rugăminte
Nu știu dacă-ți cer prea mult
Te rog binecuvântează
Satu-n care m-am născut.
DIN MEMORIA LOCULUI · 10
Virgil Jurj
„Mai demult hainele țărănești se făceau de către femeile din sat. Bunica mea povestea de o femeie care cosea costume pentru femei și bărbați. Femeia avea cusute modelele pe o pânză de pe care fiecare își alegea modelul. Se scula de dimineață de când se făcea ziuă, se așeza pe trepți și începea să coase până târziu. În schimbul lucrului celui pentru care cosea, acesta mergea în locul ei la vie, la sapă, la coasă sau unde era nevoie în gospodărie. Așa era înainte când oamenii se ajutau și se sprijineau unii pe alții.”
DIN MEMORIA LOCULUI · 11
Elena Frăsinel
„Sunt preoteasă și cunosc bine ritualurile liturgice. Credincioșii cunosc ce reprezintă prescura, acele pâinișoare folosite în biserică pentru slujbe. Cuvântul prescură vine din limba greacă și înseamnă jerfă, ofrandă, aducere înainte și aceasta prescură este adusă la biserică împreună cu pomelnicele pentru ca vii și morții să fie pomeniți la altar.
Persoana care face prescurile trebuie să fie o persoană evlavioasă și curată sufletește. Prescura se face din făină de grâu curată, apă, sare, bine coaptă și nearsă. Pe ea se aplică ștampila specială, numită pistornic și pe care se imprimă inițialele IC XC NI KA dispuse într-un pătrat și care înseamnă ,,Iisus Hristos învinge”. Pe vremuri prescurile se făceau de către preotese.
Astăzi ele se fac de persoane cu o viața curată, credincioase și care fac fapte bune.”
DESCOPERĂ MAI DEPARTE